Prezentare agentie
Istoric şi organizare
Agenţia Naţională Antidrog a luat fiinţă în anul 2003, prin instituţionalizarea cadrului de lucru al Comisiei Interministeriale Antidrog şi crearea unei structuri guvernamentale moderne, care să răspundă cerinţelor europene în domeniu. Preluând atribuţiile deţinute de Comisia Interministerială, noua instituţie urma să asigure la nivel naţional coordonarea unitară a luptei împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri, pe baza unei strategii naţionale, context în care, îi revenea şi misiunea de a asigura elaborarea, dezvoltarea şi promovarea politicilor în domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri.
Prima Strategie Naţională Antidrog (pentru perioada 2003-2004), elaborată de Agenţia Naţională Antidrog, a venit astfel în întâmpinarea unei dificultăţti acute în planul coerenţei decizionale şi al unităţii de acţiune în domeniul combaterii şi prevenirii consumului şi traficului ilicit de droguri, dificultate resimţită în perioada funcţionării Comisiei Interministeriale Antidrog. Totodată, prin înfiinţarea Agenţiei Naţionale Antidrog, s-a creat pentru prima data posibilitatea abordării problematicii drogurilor din perspectivă interdisciplinară, în acest sens, colectivul noii instituţii reunind medici, jurişti, psihologi, sociologi, asistenţi sociali, farmacişti, chimişti, specialişti în domeniul educaţiei şi al prevenirii criminalităţii etc.
Amplificarea fenomenului drogurilor şi în ţara noastră, pe fondul dezvoltării reţelelor de criminalitate organizată transnaţională, a condus la necesitatea intensificării eforturilor pentru combaterea lui. Astfel, cea de-a doua Strategie Naţională Antidrog (pentru perioada 2005-2012), prin care Guvernul României consideră lupta antidrog ca o prioritate naţională, s-a elaborat în concordanţă cu cerinţele europene în acest domeniu, fiind din acest punct de vedere racordată la dimensiunea internaţională a fenomenului, dar şi la specificitatea naţională a acestuia.
Pornind de la experienţa acumulată de-a lungul timpului, în actuala viziune a Agenţiei Naţionale Antidrog, se urmăreşte ca în România să funcţioneze un sistem coerent, integrat şi profesionist de servicii de asistenţă destinate consumatorilor de droguri, prin care să se asigure un nivel de receptivitate ridicat faţă de nevoile consumatorilor de droguri. Toate acestea vor conduce în final la menţinerea unui nivel scăzut al prevalenţei consumului de droguri.
STRUCTURĂ ŞI FUNCŢIONARE
Agenţia Naţională Antidrog are în structura sa organizatorică: Conducerea Agenţiei, Compartimentul Documente Clasificate şi Secretariat, Compartimentul Control Intern, Compartimentul Juridic, Compartimentul Relaţii Publice, Compartimentul Centrul Naţional de Formare şi Documentare în domeniul drogurilor, Compartimentul Comunicaţii şi Informatică, Serviciul Analiză Strategică, Planificare şi Politici, Serviciul Financiar-Contabilitate, Serviciul Logistică, Compartimentul Resurse Umane, Structura de Securitate, Serviciul Reducerea Cererii de Droguri, Serviciul Monitorizarea Reducerii Ofertei de Droguri, Serviciul Observatorul Român de Droguri şi Toxicomanie, Serviciul Precursori şi Serviciul Relaţii Internaţionale şi Programe.
Relaţiile în cadrul structurilor organizatorice sunt ierarhice, iar cele dintre acestea sunt funcţionale, de consultare şi colaborare.
Conducerea Agenţiei Naţionale Antidrog se exercită de către Director. Acesta este coordonatorul naţional al activităţilor de reducere a cererii şi ofertei de droguri. Directorul Agenţiei este ordonator de credite şi reprezintă Agenţia în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie.
Directorul Agenţiei îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
a) coordonează activitatea de elaborare a Strategiei naţionale antidrog şi a planurilor de acţiune adoptate şi acţionează pentru aplicarea acestora;
b) urmăreşte aplicarea convenţiilor şi a acordurilor internaţionale la care România este parte şi propune, prin Ministerul Administraţiei şi Internelor, Guvernului măsuri pentru îndeplinirea obligaţiilor rezultate din aceste documente internaţionale;
c) fundamentează şi elaborează propuneri pentru bugetul anual, pe care le înaintează Ministerului Administraţiei şi Internelor;
d) propune spre aprobare ministrului administraţiei şi internelor statul de funcţii al Agenţiei, numeşte şi eliberează din funcţie personalul propriu.
În cadrul Agenţiei funcţionează structuri regionale, fără personalitate juridică, care au în structură unul sau mai multe centre regionale integrate de prevenire şi asistenţă/centre de asistenţă integrată în adicţii, în funcţie de tipul serviciilor acordate consumatorilor, şi a căror organizare se stabileşte prin regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei.
Un centru de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog sau/şi centru de asistenţă integrată în adicţii este prevăzut cu cel puţin 3 posturi, corespunzătoare specializării în unul dintre domeniile: medical, psihosociologic şi al asistenţei sociale şi, dupa caz, şi cu posturi corespunzătoare specializării în domeniile prevenirea criminalităţii şi educaţie-învăţământ.
Potrivit prevederilor legale în vigoare, ministerele şi instituţiile publice centrale şi locale, cu responsabilităţi în prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi al asistenţei consumatorilor, precum şi furnizorii privaţi de servicii pentru consumatori au obligaţia să furnizeze, la cererea Agenţiei, datele referitoare la fenomenul drogurilor.
ATRIBUŢIILE PRINCIPALE ALE AGENŢIEI NAŢIONALE ANTIDROG
a) elaborează, pe baza propunerii instituţiilor cu atribuţii în domeniu, proiectul Strategiei naţionale antidrog şi planul său de acţiune şi le supune spre aprobare Guvernului;
b) asigură coordonarea activităţii desfăşurate de instituţiile, organizaţiile guvernamentale implicate în realizarea obiectivelor prevăzute în Strategia naţionala antidrog;
c) colaborează cu organizaţiile neguvernamentale în scopul realizării obiectivelor prevăzute în Strategia naţională antidrog;
d) monitorizează activităţile desfăşurate de instituţiile publice cu atribuţii în implementarea Strategiei naţionale antidrog şi evaluează ori de câte ori se impune stadiul realizării acesteia;
e) colectează, stochează, procesează şi analizează date şi informaţii cu caracter personal şi statistic în domeniul său de competenţă, în condiţiile legii;
f) efectuează studii, cercetări şi analize privind evoluţia fenomenului traficului şi consumului ilicit de droguri;
g) întocmeşte anual, pe baza datelor furnizate, raportul naţional privind evoluţia si nivelul traficului şi consumului ilicit de droguri, pe care îl înaintează, prin Ministerul Administraţiei şi Internelor, Guvernului României şi organismelor internaţionale abilitate să asigure aplicarea prevederilor convenţiilor internaţionale, în conformitate cu acordurile ratificate de România;
h) îndeplineşte rolul de punct focal naţional în Reţeaua europeană de informaţii privind drogurile şi toxicomania (REITOX), conform Regulamentului (CE) nr. 1.920/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006 privind Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie;
i) stabileşte indicatorii şi criteriile de apreciere a fenomenului drogurilor în baza ghidurilor şi recomandărilor europene, în vederea furnizării de informaţii comparabile cu celelalte state membre ale Uniunii Europene;
j) gestionează anual Acordul de finanţare cu Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanii şi asigură implementarea acestuia;
k) gestionează sistemul de înregistrare pentru Registrul unic codificat privind consumatorii de droguri;
l) furnizează, prin structurile teritoriale, servicii integrate de asistenţă medicală, psihologică şi socială, precum şi servicii de prevenire;
m) elaborează, fundamentează, implementează, finanţează, monitorizează şi evaluează programul naţional şi programul de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri, precum şi alte programe în domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri;
n) monitorizează operaţiunile cu precursori, conform legii, şi constituie punct naţional focal privind precursorii de droguri;
o) asigură legătura cu organismele şi organizaţiile internaţionale şi europene cu atribuţii în domeniu, precum şi reprezentarea în cadrul acestora;
p) asigură schimbul de informaţii în cadrul Sistemului european de avertizare rapidă timpurie (EWAS);
q) propune, prin Ministerul Administraţiei şi Internelor, modificarea legislaţiei în domeniul său de activitate;
r) acreditează şi implementează programe de formare în domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri;
s) participă la aplicarea dispoziţiilor privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, prin personal anume împuternicit, potrivit legii
t) exercită şi alte atribuţii în domeniu, potrivit legii